Sistemul osos

Mişcarea este una dintre însuşirile caracteristice ale organismelor vii. Mişcarea asigură relaţia organismelor cu mediul lor de viaţă.
La om, locomoţia şi diferitele mişcări sunt asigurate de aparatul locomotor. Aparatul locomotor este alcătuit din sistemul osos şi sistemul muscular.

Sistemul osos cuprinde totalitatea oaselor organismului.
Scheletul uman este alcătuit din oase aşezate în poziţie anatomică, asamblate între ele prin articulaţii.
Oasele sunt organe tari, dure, rezistente cu următoarele roluri:

• pârghii ale aparatului locomotor
• protejarea unor organe vitale (ex. encefal, inimă, plămâni etc.)
• depozite de substanţe minerale (în special fosfat de calciu)
• sediu principal al măduvei hematogene (producătoare de elemente figurate ale sângelui)
• rol antitoxic, deoarece reţin substanţe toxice (Pb, Hg) pătrunse accidental în organism şi le eliberează treptat

Oasele pot avea forme diferite:

• lungi - predomină lungimea: tibie, humerus
• alungite - predomină lungimea, dar nu au diafiză şi epifize, aşa cum au oasele lungi: clavicula, coastele
• late - predomină lăţimea şi înălţimea: frontal, parietal, stern, omoplat, coxal
• scurte - cele trei dimensiuni sunt aproximatix egale: carpiene, tarsiene, falangele
• neregulate: sfenoid, etmoid, vertebrele, mandibula
• pneumatice: maxilar, sfenoid, frontal, etmoid
• sesamoide - se află în grosimea unui tendon: rotula, care se află în grosimea tendonului cvadricepsului femural

SCHELETUL UMAN

Scheletul capului este alcătuit din neurocraniu şi viscerocraniu.

Neurocraniul adăposteşte encefalul. Este alcătuit din:

-         oase neperechi – osul frontal, osul occipital, osul etmoid şi osul sfenoid

-         oase perechi - oasele parietale (2) şi oasele temporale (2)

Viscerocraniul adăposteşte segmentele periferice ale organelor de simţ şi primele segmente ale aparatelor digestiv şi respirator. Este alcătuit din:

-         oase perechi – oasele maxilare, oasele palatine, oasele nazale, oasele lacrimale, oasele zigomatice şi cornetele nazale inferioare

-         oase perechi – vomerul şi mandibula

Mandibula este singurul os articulat mobil al scheletului capului.

Pe oasele maxilarului şi pe mandibulă se află alveolele dentare, cavităţi în care sunt înfipţi dinţii.

Scheletul trunchiului este alcătuit din coloana vertebrală, coaste şi stern.

Coloana vertebrală cuprinde 33-34 de vertebre suprapuse, între care se află discuri intervertebrale, fibrocartilaginoase.

Vertebra tip prezintă, în partea sa anterioară, corpul vertebral, iar posterior arcul vertebral Arcul vertebral prezintă apofize musculare şi articulare. Între corpul şi arcul vertebral se află un orificiu, care, prin, suprapunerea vertebrelor, formează canalul vertebral, în care este adăpostită măduva spinării.

Coloana vertebrală este formată din 5 regiuni:

• regiunea cervicală - formată din 7 vertebre, alcătuind regiunea gâtului. Primele două vertebre cervicale, atlas şi axis, sunt diferite de celelalte vertebre. Ele asigură articularea craniului la coloana vertebrală şi mobilitatea acestuia. C7, vertebra proeminentă, are procesul spinos lung.
• regiunea toracală - formată din 12 vertebre, care se articulează cu cele 12 perechi de coaste
• regiunea lombară - formată din 5 vertebre de dimensiuni mari
• regiunea sacrală - formată din 5 vertebre sudate între ele formând osul sacrum, cu formă triunghiulară
• regiunea coccigiană - formată din 4 - 5 vertebre sudate, formând osul coccis

Coloana vertebrală prezintă curburi fiziologice. Curburile din planul sagital se numesc lordoze, când au concavitatea posterior (regiunile cervicală şi lombară), şi cifoze, când au concavitatea anterior (regiunile toracală şi sacrală).

Sternul este un os lat, situat anterior, pe linia mediană a tpracelui. Este format din manubriu, corp şi apendice xifoid (rămâne cartilaginos până în jurul vârstei de 40 de ani).

Coastele sunt arcuri osteocartilaginoase, situate în partea laterală a toracelui, întinse de la coloana vertebrală  toracală, până la stern. Sunt 12 perechi, fiind formate posterior dintr-un arc osos care se articulează cu vertebrele toracale, iar, anterior, din cartilajul costal. Primele 7 perechi sunt coaste adevărate, cartilajul lor articulându-se cu strnul. Coastele VIII - X sunt coaste false; ele se articulează cu sternul prin intermediul cartilajului coastei VII. Perechile XI şi XII sunt coaste libere sau flotante, deoarece nu au cartilaj şi nu ajung la stern.

Dimensiunile şi forma toracelui variază în funcţie de vârstă, sex (la femei este mai scurt şi are diametrul transvers mai mic), constituţie individuală şi anumite stări patologice.

Scheletul membrelor

Scheletul membrelor superioare este format din scheletul centurii scapulare şi scheletul membrului superior liber. Centura scapulară leagă scheletul membrului superior liber la scheletul toracelui. Centura scapulară este formată din claviculă şi scapulă (omoplat).

Scheletul membrului superior liber este alcătuit din:

 - scheletul braţului - osul humerus

 - scheletul antebraţului - oasele radius şi ulna; radius este lateral şi mobil, ulna este situat medial; o  membrană interosoasă uneşte cele două oase

 - scheletul mâinii - 8 carpiene, 5 metacarpiene şi 14 falange (degetul I - police - are 2 falange) 

Scheletul membrului inferior este format din centura pelviană şi scheletul membrului inferior liber.

Centura pelviană leagă scheletul membrului inferior liber de scheletul trunchiului. este formată din două oase coxale, care se articulează, anterior între ele, şi posterior cu osul sacru, formând bazinul - pelvisul osos.

Coxalul provine prin sudarea a trei oase: ilion, ischion şi pubis.

Scheletul membrului inferior liber este alcătuit din:

 - scheletul coapsei - osul femur - cel mai lung os; epifiza distală se articulează anterior cu rotula

 - scheletul gambei - tibia, dispuşă medial şi mai voluminoasă, şi fibula; între ele se află o membrană interosoasă

 - scheletul piciorului - 7 tarsiene, 5 metatarsiene şi 14 falange (degetul I - haluce - are 2 falange).

Articulaţiile sunt organe de legătură între oase, fiind sediul mişcării. În organismul uman deosebim:

articulaţii fixe - suturi - nu permit mişcarea oaselor între ele. ex - articulaţiile dintre oasele craniului

articulaţii mobile - cu grad redus de mobilitate, ex. articulaţiile dintre vertebre, şi foarte mobile, ex. articulaţiile de la nivelul membrelor.